Suferintele tînărului Werther – J.W.Goethe

Suferintele tânărului Werther coperta

Cînd am auzit pentru prima dată titlul romanului am fost intrigat, însă nu într-atât încît să plec la bibliotecă să-l i-au şi să-l citesc. Dar pentru ca profesoara ne-a zis sa-l citim am foat la bibliotecă, însă nu era, de aceea l-am cumparat de la o librarie contra costului de 51 de lei. Da, e scump, însă îşi merită banii. Alexandre Dumas-fiul a spus: ,,Opera care se citeşte are prezent; cea care se reciteşte are viitor.”. Eu consider ca acest roman are viitor pentru ca merita citit si recitit. E un roman original, cu foarte multe idei care mi-au placut. Apropo acest roman a cauzat Mișcarea „Werther” (Întreaga Germanie și, ulterior, restul Europei, a fost cuprinsă de o mișcare culturală pe baza operei. Pentru a se identifica cu Werther și Charlotte, bărbații și femeile au început să afișeze culorile ținutelor cuplului principal de la bal, albastru cu galben și, respectiv, roz cu alb.) şi Efectul Werther (În 1974 sociologul David Phillips a numit „efectul Werther” fenomenul psihologic prin care procedeul de mediatizare al unei sinucideri antrenează un șir de sinucideri în populație. Percepută de către public ca „legitimizată” de către mass-media, sinuciderea devine o soluție a problemelor personale. Sinuciderile lui Marilyn Monroe în 1962 și a lui Kurt Cobain în 1994 sunt două cazuri la originea unui efect Werther.). În fine cred ca nimeni nu va regreta daca va citi acest roman.

Unele dintre fragmentele si ideile din operă care mi-au placut:

 Vorlesung aus Goethes Werther - Wilhelm Amberg

Lectură din „Werther” de Goethe, pictură în ulei de Wilhelm Amberg, 1870

  • ,,Ah, ceea ce ştiu poate şti oricine, dar inima mea e numai a mea!”
  • ,,Doamne! Asta-i soarta pe care ai dat-o oamenilor; ei nu sunt fericiti decît când îşi pierd minţile!”
  • ,,Da, sunt numai un călător, un pelerin pe acest pământ! Dar voi sunteţi altceva?”
  • ,,O, ce fiinţă e omul că se poate plînge de el însuşi!’’
  • ,,Lipsa de înţelegere si inerţia  stârnesc poate mai multe greşeli în lume decât viclenia şi răutatea. Cel puţin, acestea două din urmă sunt, hotărât, mai rare.’’
  • ,,Fiecare  copac, fiecare tufiş e un mănunchi de flori, şi-ai vrea să te prefaci într-un  cărăbuş ca să poţi găsi într-însa hrană.’’
  • ,,De câte ori nu-mi adorm cu cântece sângele răzvrătit! Fiindcă niciodată nu s-a văzut ceva mai schimbător, mai nestatornic decât inima mea.’’
  • ,,Oamenii din clasele de sus se ţin întodeauna la o rece distanţă de lumea de rând, ca şi cum ar crede că, apropiindu-se de această lume, pierd ceva. Dar sunt în acelaşi timp transfugi şi glumeţi de prost gust care simulează o apropiere pentru a face pe oamenii de jos să le simtă şi mai mult trufia.’’
  • ,,Majoritatea  oamenilor îşi  întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de dânsa. O, destin al omului!’’
  • ,,Că viaţa omului este numai un vis, asta au crezut mulţi, şi gândul acesta a început să-mi dea târcoale şi mie. Când văd limitele în care sunt îngăduite forţele active şi cercetătoare ale omului; când văd că orice activitate are de scop să procure satisfacerea nevoilor, care, şi ele, la rândul lor, n-au alt scop decât să prelungească biata noastră existentă, şi când văd că a trece cu vederea  peste anumite puncte ale investigaţiei înseamnă  numai resemnare visătoare şi că spiritul îşi zugrăveşte pereţii între care e închis cu friguri colorate şi privelişti luminoase…’’
  • ,,Zarea e ca şi viitorul! În faţa sufletului nostru stă un tot uriaş şi nelămurit în care simţirea noastră se pierde se pierde ca şi privirea, iar noi  dorim plini de ardoare să ne lăsăm cuprinşi de voluptate de un unic, mare şi splendid  sentiment. Şi când alergăm într-acolo, când acolo devine aici, totul e la fel ca mai înainte şi ne simţim săraci şi mărunţi, şi sufletul nostru tânjeşte după mângâiera care a pierit.
    Aşa şi cel mai nestatornic hoinar tânjeşte după patria lui şi găseşte în coliba lui, la pieptul soţiei sale, în mijlocul copiilor lui şi  în munca  lui pentru ei bucuria pe care a căutat-o zadarinic în lumea întreagă.’’
  • ,,Nimic nu mă supără mai mult decît atunci  când oamenii se necăjesc unii pe alţii şi mai ales când tinerii , plini de viaţă, în loc să fie cu sufletul deschis la toate bucuriile, îşi amărăsc zilele unii altora cu strâmbături şi îşi dau seama  prea târziu că timpul risipit nu se mai întoarce.’’
  • ,,Ce e pentru  inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină! Îndată ce pui lampa înăuntru , pe peretele alb  apar imaginile colorate! Şi chiar dacă n-ar fi nimic altceva decât asta, decât nişte fantome trecătoare, şi tot am fi fericiţi când stăm ca nişte copii în faţa lor şi ne desfătăm  cu apariţiie acestea minunate.’’
  • ,,Aş putea să duc viaţa cea mai bună şi cea mai fericită dacă n-aş fi un nebun.’’
  • ,,Cât de adevărat e că inima noastră îşi plăsmuieşte singură fericirea.’’
  • ,,Ştiu că toţi oamenii extraordinari, care au făcut ceva în aparenţă imposibil, au fost defăimaţi întodeauna şi socotiţi drept beţivi şi nebuni.’’
  • ,,Când ne lipsim nouă însuşi, totul ne lipseşte.’’
  • ,,O, frate!… putem noi oare să părăsim fructele  coapte, să le lăsăm să putrezească  fără să le  gustăm?’’
  • ,,Oamenii aceştea îşi fac dificultăţi lor înşuşi şi altora; totuşi, spunea el,  totuşi, spunea el, trebuie să te resemnezi, ca un călător care trebuie  să treacă peste un munte; desigur, dacă n-ar fi muntele, drumul ar fi mai uşor şi mai scurt. Dar n-ai ce face, îl ai în faţă şi trebuie să-l treci.’’

P.S. Informaţii suplimentare despre roman le gasiţi aici.
Informaţii despre scriitor le gasiţi aici.


Viaţa, dragoste si creaţie

Tommy Ingberg

Tommy Ingberg – Bring It

Viaţă, dragoste si creaţie; par a fi simple cuvinte cu un sens usor descifrabil, dar  atunci de ce ne întrebăm care este sensul vieţii sau ce este dragostea?!
Sigmund Freud afirma:,, Dacă ne întrebăm despre sensul şi valoarea vieţii, suntem bolnavi.’’. Pe drept cuvînt, suntem bolnavi, toti suferim de aceeasi boala, viata.
Ce este viata? Viaţa este o tragedie plină de bucurie. (Bernard Malamud) Însa daca e sa ne gindim mai bine, ce este viata fara dragoste, iar la rindul sau ce este dragostea fara creatie?
În ultima vreme, defapt nu, dintotdeuna se vorbeste mult despre dragoste. Dragostea este cel mai maret sentiment, fară de el omenirea si-ar pierde tot suflul.
Moliere a spus:,, Dragostea este cea mai puternică forţă din univers.’’. Cu ajutorul acestei forţe omenirea a creat marele sale capodopere literare, arhitecturale, artistice, muzicale etc. Dragostea este inima creatiei, iar creatia este sîngele dragostei.
Lucian Blaga afirma: ”Destinul omului este creatia”. In fiecare zi, fiecare din noi îşi creeaza propriul destin. Unii scriu poezii, altii scriu articole pe bloguri, altii sadesc un pom. Fiecare e un creator care îşi exprima prin creatiile sale dragostea si trăirile sale. Dragostea, cum a sugerat si Moliere mai sus, este cel mai puternic sentiment din univers, insa eu consider ca inteligenta nu este mai putin importanta. Fara inteligenta am fi incapabili de a crea ceva, am fi incapabili de a exprima sentimentele si trăirile noastre. Dragostea este sentimentul nostru, este starea noastra sufleteasca, iar inteligenta materializeaza acest sentiment prin creatie. Astfel inteligenta devine un punctul de tranzitie dintre dragoste si creatie.
Revenind la intrebarea de la început, viata fară dragoste nu ar fi viata, iar dragostea fara creatie nu ar mai fi dragoste.
Viaţa, dragoste si creaţie; par a fi simple cuvinte cu un sens usor descifrabil, însa aceste cuvinte contin întregul sens al existentei noastre!

Jogging

Deseori am dorinta de a fugi de aici, de a uita totul. Să fiu într-un loc singur, să nu mă gîndesc la nimic. Da, uneori simt nevoia singurataţii, dar prea multa singuratate mă adînceşte şi mai mult în depresie. Am încercat sa scap din aceasta capcana pe care mi-am creat-o singur. Am gasit doar o singura solutie, alergarea. Tata crede ca alerg în fiecare seara pentru a avea muschi mai mari, pe cind eu alerg ca sa uit de tot. Cînd alerg sunt fericit, am citit undeva despre extazul alergatorului. Iata cum definesc si explica cercetatorii acest fenomen:

”Efortul fizic prelungit creează un efect interesant, pe care practicanţii unor metode spirituale le obţin şi după ani de exerciţiu; „extazul”. Oa­me­nii de ştiinţă au numit acest efect „ex­tazul alergătorului”. Efortul prelungit înterupe fluxul gândurilor ne­gre în cazul special al depresiei. După 30 de minute de jogging, în care practicanţii depun un efort susţinut, intră într-o stare în care gândurile lor devin po­zitive în mod spontan. Ei pierd conştienţa obişnuită de sine şi se lasă ghidaţi de ritmul efortului pe care îl fac. Este interesant că acest tip de efort dă dependenţă tocmai pentru că omul intră în stare de extaz şi, pentru a obţine din nou starea, el… alear­gă din nou.”. Nu stiu pe cît de adevarat este acest studiu, dar de un lucru sunt sigur, cind alerg seara sunt fericit. Uit de tot, nu mă mai gîndesc la nimic.  Practic jogging-ul de doi ani. Cred ca e adevarat ca joggingul creeaza dependenta, daca primesti placere de la alergare, vei dori din nou sa simti aceasta placere. Eu pot sa spun ca sunt dependent, dar e o dependenta placuta. Jogging-ul e solutia ideala de a scapa de depresie si de a-ti imbunatati sanatatea. Acum e ora 20:20, stiu ca trebuie sa termin mai repede acest articol pentru ca peste 10 minute plec sa alerg, plec sa uit totul, plec sa simt iarasi aceasta placere.

P.S. Mai multe informatii despre extazul alergatorului găsiţi aici. Eu v-aş recomanda sa cititi si articolul de aici.


Influenta calculatorului asupra adolescentilor

Azi oriunde n-ai merge vezi telefoane, calculatoare, tablete. Totul este computerizat. Practic suntem dependenti de calculator si internet!
Lumea virtuala ne-a schimbat radical viata. Desigur exista o multime de beneficii, putem comunica mai usor, gasim informatiile utile mai repede si multe alte beneficii, dar pe linga aceste beneficii mai sunt si multe minusuri. Majoritatea dintre adolescenti sunt dependenti de internet, e greu sa gasesti pe cineva care are internet, dar nu are conturi pe retelele de socializare!
China, in 2008, a clasificat dependenta de internet derept o afectiune clinica. In urma unui studiu doctorii din Beijing afirma ca dependenta de internet include dorinta de a sta numai online, iar acesta dependenta provoaca probleme fizice sau mentale, irascibilitate, insomnie sau dificultati de concentrare. De asemenea cei care comunică prea mult pe net risca să se inbolnaveasca de boli musculare. Majoritatea dintre cei ce stau la calculator nu stiu care e pozitia corecta in timp ce scrii la tastatură. Jocurile sunt inca o problema, muti dintre cei ce sunt pasionati de aceste jocuri petrect in jur la 6-7 ore pe zi jucindu-se. Medicii din America au declarat că dependenta de jocurile pe calculator e similara cu dependenta de heroina. Simptome precum izolarea adolescenţilor în propria cameră, ignorarea familiei şi a prietenilor sau renunţarea la o alimentaţie şi o igienă regulată sunt întâlnite, conform medicilor americani, şi la dependenţii de droguri. Principalele efecte ale dependenţei sunt scăderea capacităţii de concentrare, creşterea nervozităţii şi sedentarismul, ce îi poate marca pe tineri pentru tot restul vieţii, ducând la depresie şi anxietate. Aceasta dependenta a fost calificata de medici ca fiind o afectiune psihica.
Aceasta dependenta de calculator ne dauneaza foarte mult,ne izolam, ne e frica de lumea reala, nu mai vedem frumosul din jurul nostru, parca fericirea noastra e internetul! O plimbare prin parc, în opinia mea e mult mai benefica decit o ora la calculator!


Muzica rock ne transformă în oameni ai peşterii

Rock

Sunetele distorsionate de chitară, acordurile disonante şi solourile asurzitoare ne fac sângele să pulseze din ce în ce mai tare. Un nou studiu a revelat faptul că oamenii nu au învăţat să iubească asemenea sunete. Din contră, aceste sunete distinctive ale muzicii rock seamănă cu strigătele de avertizare ale animalelor şi oamenilor din timpurile preistorice.

Studiul, pubicat în Biology Letters, investighează efectul muzicii disonante asupra emoţiilor şi asupra stării sufleteşti. Cercetătorii au descoperit că aceste schimbări bruşte şi disonante îi fac pe oameni să reacţioneze ca şi animalele atunci când se anunţă apropierea unui pericol.

Greg Bryant, unul dintre cercetători, a explicat că, în momentul în care oamenii aud acorduri de muzică rock, încearcă emoţii puternice şi se încarcă cu energii negative. „Compozitorii dispun de o cunoştinţă intuitivă asupra sunetelor care ne pot speria. Ceea ce nu conştientizează aceştia este faptul că noi, ascultătorii, suntem predispuşi la emoţii negative în momentul în care auzim anumite sunete”, a declarat Greg Bryant.

Pe scurt, studiul ne spune că reacţiile pe care le avem atunci când auzim acorduri de muzică rock ne transformă în aceleaşi fiinţe ca şi strămoşii noştrii, oamenii peşterilor.

Sursa: Gizmodo


Atenţie! Zilele de naştere pot fi fatale!

Ziua de naştere

Zilele de naştere sunt un prilej de sărbătoare, însă, după o anumită vârstă, unii oameni nu se mai bucură de propria aniversare. Dar oamenii de ştiinţă spun că nu tristeţea provocată de îmbătrânire, pe care o simţim în apropierea zilelor de naştere, e problema cea mai mare.

Noi cercetări vin să demonstreze că în astfel de zile avem cu 14% mai multe şanse să murim decât în alte zile.

Studiul, realizat de un grup de cercetători elveţieni şi publicat în Annals of Epidemiology, a implicat peste 2 milioane de oameni. Specialiştii au analizat 2,4 milioane de decese înregistrate de-a lungul a 40 de ani, iar rezultatele au arătat că numărul acestora este cu 13,8% mai mare în zilele de naştere decât în alte zile. De asemenea, experţii spun că riscul de a deceda în propria zi de naştere creşte odată cu vârsta, cei peste 60 de ani având cu 18% mai multe şanse de a sfârşi în acest fel.

Luând în considerare, individual, anumite boli drept cauză a decesului, cercetătorii afirmă că există un risc cu 18,6% mai mare de a muri în ziua aniversării din cauza bolilor cardiovasculare, cu 21,5 % mai multe şanse de deceda din cauza unui atac cerebral şi cu 10,8% mai multe şanse de a muri din cauza cancerului, comparativ cu orice altă zi a anului.

În plus, cercetătorii au descoperit că în rândul bărbaţilor au existat cu 34,9% mai multe cazuri de sinucideri şi cu 28,5% mai multe cazuri de moarte accidentală, în ziua aniversării, comparativ cu o zi obişnuită. Chiar şi riscul de a suferi o alunecare fatală a crescut în zilele dinaintea aniversării cu aproape 44 de procente.

Pentru a explica fenomenul oamenii de ştiinţă au emis mai multe ipoteze, printre care cea a „amânării”. Conform acestei ipoteze, este posibil ca oamenii foarte bolnavi să se strpduiască să trăiască până după ziua lor pentru a-şi atinge un prag de vârstă. Cu toate acestea, rezultatele studiului nu susţin această teorie, ci o alta care indică faptul că evenimentul în sine este factorul major care influenţează apariţia acestor decese.

În cazul atacurilor de cord şi al celor cerebrale, stresul pare să fie factorul declanşator. Studiul sugerează că nivelul stresului creşte în aproprierea zilei de naştere, mai ales în rândul persoanelor în vârstă. De asemenea, rapoartele arată că multe dintre internările în spital, pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, au loc în preajma aniversărilor.

„O constatare interesantă este că sinuciderile din zile aniversare se întâlnesc mai des în cazul bărbaţilor. Autorii sugerează că acest lucru ar putea avea legătură cu un consum ridicat de alcool. Pe de altă parte, este posibil ca aceşti bărbaţi, care vor să arate cât erau de nefericiţi, să fie mai predispuşi de a face o astfel de faptă atunci când consideră ei că vor atrage atenţia mai mult. Sau poate că femeile simt că este nedrept faţă de alţii să facă un astfel de gest tocmai într-o zi de sărbătoare”, a declarat dr. Lewis Halsey, de la Universitatea din Roehampton.

Sursa: The Independent/Descopera.ro

Foto: Hepta


Povestea unui campion

,,Curajul este un lucru greu de deslușit. Poți avea curaj în baza unei idei prostești sau a unei greșeli, dar nu ar trebui să pui la îndoială adulții, sau pe antrenorul tău, ori pe profesorii tăi.  Pentru că ei fac regulile. Poate ei stiu mai bine, sau poate nu. Totul depinde de cine ești și de unde vii. Nu-i aşa că cel puţin unul din şase se gândesc să renunţe şi să treacă de partea cealaltă?
Adică, Valea Morţii este o chestie interesantă. De aceea curajul este o chestie sensibilă. Ar trebui să faci întodeauna ceea ce-ţi spun ceilalţi? Uneori poate nici nu ştii de ce faci un anumit lucru. Adică, orice prost poate avea curaj. Dar onoarea este adevăratul motiv pentru care faci sau nu ceva. Este vorba de cine eşti.  Şi poate de cine vrei să fii. Dacă mori încercînd să faci ceva important, atunci ai atât onoare, cât şi curaj. Asta este foarte bine. Cred că asta a vrut scriitorul să spună. Că ar trebui să ai curaj şi să speri la onoare. Poate chiar să te şi rogi ca lumea să îţi spună ce să faci…  să ai şi asta.”

Povestea unui campion /Невидимая сторона / The Blind Side

The Internet Movie Database (IMDb)
Torrents.md
Facebook.com