Monthly Archives: Ianuarie 2012

Basarabia e România!

Basarabia e România (tricolor)

Anunțuri

Vineri 13 – povestea unei superstiţii

Friday the 13th

Trăind într-o perioadă în care multă lume se teme de ghinionul din ziua de vineri 13, ne vine greu să credem că o astfel de superstiţie, adânc înrădăcinată şi care pare să existe de când lumea, a luat naştere abia în secolul al XX-lea. Se pare că această superstiţie are la bază mai multe evenimente din mitologie şi istorie: alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Hristos, toate au avut loc în zile de vineri. Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri a venit într-o zi de vineri 13. Cu toate acestea specialiştii spun că oamenii nu au făcut legătura între vineri şi ziua de 13 decât la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul celui de-al XX-lea.

În secolul al XVII-lea se credea că nu este bine ca la masă să fie aşezate 13 persoane, dar abia trei veacuri mai târziu oamenii încep să facă legătura între ziua de vineri şi numărul 13.

13 cina

La fel ca teama de numărul 13, se pare că şi cea legată de ziua de vineri porneşte tot de la scrierile din Noul Testament. În anul 1852, în publicaţia periodică Notes and Queries se scria „Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu Cina cea de Taină”.

La începutul anului 1887, sub conducerea lui David McAdam, judecător la curtea orăşenească, Thirteen Club (Clubul Treisprezece) îşi propune să „refacă reputaţia” zilei de vineri. Membrii clubului erau convinşi că ziua de vineri a început să fie percepută ca aducătoare de ghinion din cauza execuţiilor care se ţineau doar în această zi. Prin urmare, aceşti au decis să îşi folosească influenţa pe care o aveau în justiţie pentru a-i convinge pe judecători să stabilească execuţii în oricare altă zi a săptămânii. De asemenea, judecătorii care îmbrăţişau propunerea erau invitaţii de onoare ai cinelor organizate de Thirteen Club.

Strădaniile celor din cadrul Thirteen Club pentru a înlătura superstiţia legată de ziua de vineri au mers chiar mai departe. Aceştia au propus ca sâmbăta, programul de lucru să fie mai scurt, motivând că astfel oamenii din clasa mijlocie vor putea să se pregătească mai bine pentru slujba religioasă de duminică. În mai 1887, în statul New York, a fost promulgată o lege prin care sâmbata era declarată zi cu program de lucru scurt. Totuşi, prevederea se aplica doar bancherilor şi funcţionarilor publici. În lunile ce au urmat, membrii Thirteen Club au continuat să facă lobby pentru ca şi muncitorii să se poată bucura de după-amiaza de sâmbăta, la fel ca restul lumii.

Cu toate acestea, obţinerea unei sâmbete pe jumătate liberă nu reprezenta, de fapt, ţelul celor de la Thirteen Club. Ei doreau ca sâmbata să devină, oficial, o zi în care nu se munceşte pentru ca vinerea să fie ultima zi de muncă din săptămână. În acest fel, oamenii s-ar fi bucurat de venirea zilei de vineri şi ar fi uitat superstiţia atribuită acestei zile.

Vineri 13

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, cea de-a treisprezecea zi a oricărei luni era considerată ca aducătoare de ghinion. Vineri 13, însă, începe să fie percepută drept cea mai ghinionistă zi dintre toate fiindcă uneşte două dintre cele mai puternice superstiţii: numărul 13 şi ziua de vineri.

Friday the 13th

O dovadă a faptului că, până în secolul XX, aceste două superstiţii nu erau văzute ca un întreg, pe lângă virgula care se punea între „vineri” şi „13” în toate calendarele, este faptul că membrii Clubului nu au menţionat nimic despre acest fenomen.

Conform dicţionarului de superstiţii, prima referire la vineri 13 ca superstiţie independentă a fost făcută în 1913 în Notes and Queries, unde era menţionat „ghinionul adus de vineri 13”. Alte surse susţin că primul text care menţionează de ziua de vineri 13 ca superstiţie „combinată” este bibliografia lui Gioachino Rossini, scrisă în 1869 de Henry Sutherland Edwards.

În ciuda faptului că nimeni nu ştie exact momentul în care s-a produs acest fenomen de combinare a celor două superstiţii, majoritatea studiilor arată că „vineri 13” este o superstiţie a secolului XX, iar folcloriştii sunt de acord cu această idee. Cert este că, până în 1908, „vineri 13” pătrunsese în mentalul colectiv, dovadă fiind un articol din New York Times din 4 martie în care autorul nota: „Vineri 13 nu îl sperie pe Senatorul Own”.

Unii specialişti sunt de părere că „vinovat” pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson, un finanţist şi specluator de bursă, supranumit şi „regele cuprului”. Lawson a fost autorul unor diatribe la adresa speculaţiilor la bursă şi, în 1907, a publicat singurul său roman intitulat „Vineri, treisprezece”. Deşi azi este complet dat uitării, se pare că acest roman a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute, în imaginarul colectiv.

Thomas Lawson

Romanul lui Lawson, jumătate poveste de dragoste şi jumătate polemică cu privire la modul în care bursa poate fi influenţată, s-a bucurat de un mare succes, ca urmare a unei publicităţi agresive făcute de autorul deja celebru în lumea americană. Dorind ca romanul său să fie un bestseller, Lawson urmează un o strategie de marketing fără scrupule, iar în una dintre reclamele sale promite că va oferi o sumă cu trei zerouri celui care va arăta vreun defect al teoriei propuse de el în carte.

13 Carte

La mai puţin de două luni după apariţia reclamei, Lawson şi romanul său apar pe prima pagină a ziarelor, după ce un broker a fost arestat pentru că a încercat să destabilizeze bursa din Philadelphia prin teoria propusă în „Vineri, treisprezece”.

Următoarea afirmare în presă a lui Lawson a fost în vineri 13 septembrie, acelaşi an. Într-un text de reclamă publicat la secţiunea economică din New York Times, speculatorul sfătuia cititorii să cumpere acţiuni ale unor companii de care el era interesat, motivând că, în această zi, bursa este vulnerabilă din cauza superstiţiei legate de 13. Acest text de promovare, cât şi celelalte făcute pentru romanul său, reprezintă unele dintre primele atestări scrise ale superstiţiei „vineri 13”.

Dar fenomenul „vineri treisprezece” nu s-a încheiat aici. În 1916 a apărut filmul mut realizat după romanul lui Lawson. Astăzi filmul a fost declarat pierdut şi se pare că nici reclame de promovare ale sale nu au fost păstrate.

Cu toate că astăzi nimeni nu îşi mai aminteşte de Lawson, legătura dintre bursa de pe Wall Street şi ziua de vineri 13 s-a păstrat până târziu, aproape de zilele noastre.

În anii ’30, vineri 13 devenise cea mai populară superstiţie din Statele Unite. Un studiu din 1933, publicat în Journal of Abnormal Psychology, realizat pe studenţi din şapte colegii americane, indica faptul că 95% din studenţii din anul patru şi 91% din cei din anul I credeau că ziua de vineri 13 aduce ghinion.

Uneori, superstiţia a atins praguri atât de înalte, încât la data de 12 octombrie 1939, consiliul orăşenesc din French Lick, din statul Indiana, a dat un decret prin care autorităţile erau obligate să echipeze toate pisicile negre cu clopoţei şi să se asigure că acestea le vor purta în următoarele 24 de ore. Astfel, locuitorii puteau evita animalele şi scăpau de ghinion.

Faptul că acest decret a fost dat la cinci săptămâni după începerea celui de-al Doilea Război Mondial indică faptul că superstiţiile devin mai puternice şi mai credibile în perioade de incertitudine. Decretul a avut destulă susţinere publică pentru a fi păstrat până în 1940, iar vineri 13 iunie 1941 a fost introdus din nou pentru cel puţin un an. Nu se ştie exact când s-a renunţat la dotarea pisicilor negre cu clopoţei, dar cert este că practica s-a păstrat până în noiembrie 1942, când New York Times nota că decretul „este o măsură de război menită să diminueze stresul populaţiei”.

Pisica neagra

La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica catolică declară că superstiţiile sunt păcate şi din ce în ce mai multe dicţionare definesc termenul de „superstiţie” drept o credinţă iraţională. În 1967, Enciclopedia Catolică revizuită defineşte superstiţia ca „atitudine a minţii, iraţională şi nedemnă, asupra naturii, supranaturalului sau Domnului, pornită din ignoranţă, frică faţă de necunoscut sau scrupulozitate morbidă”.

Media şi guvernele încep să critice dur superstiţiile, declarându-le nepatriotice şi lipsite de temei ştiinţific, o ameninţare directă la adresa libertăţii democratice şi a progresului.

Între timp, din ce în ce mai puţine scrieri au mai semnalat existenţa superstiţiei legate de numărul 13. Mai mult, oamenii au uitat că ea a fost inspirată de Cina cea de Taină, iar acest lucru a dus şi mai mult la dispariţia fricii.

Clubul Treisprezece

În 1882, veteranul Războiului Civil, căpitanul William Fowler şi-a propus să demonstreze că superstiţia legată de numărul 13 nu are nicio valoare. El însuşi a avut o legătură intensă cu acest număr, luând parte la 13 bătălii majore, fiind trecut în rezervă pe 13 august 1863 şi cumpărându-şi o casă la 13 luni după aceasta.

Fascinaţia lui pentru numărul 13 (şi pentru superstiţiile despre ghinion, în general) s-a concretizat într-o întâlnire a 169 bărbaţi (13 x 13) într-o zi de vineri 13, la ora 19:13. Pentru a ajunge la cele 13 mese, invitaţii au trecut pe sub o scară şi au vărsat sare pe jos. Toate cuţitele au fost aşezate pe farfurii sub forna unui X, iar invitaţii au cinat sub un banner roşu pe care scria „Morituri Te Salutamus” (noi, cei care vor muri, te salutăm).

club-13

Astfel de întâlniri au avut loc anual şi de fiecare dată membrii clubului spărgeau oglinzi, vărsau sare şi dădeau cuţite din mână în mână sau aprindeau câte o lumânare pentru fiecare membru de la masă, aşteptând să vadă care se va stinge prima şi să afle astfel care dintre persoane ar urma să moara în acel an.

Printre membrii clubului s-au numărat şi guvernatori, senatori, judecători şi chiar 5 preşedinţi: Chester Arthur, Grover Cleveland, Benjamin Harrison, William McKinley şi Theodore Roosevelt.

Deşi scopul Clubului Treisprezece a fost acela de a educa oamenii cu privire la inutilitatea superstiţiilor, gruparea a fost aspru criticată de o parte a societăţii.

13 superstiţii despre Vineri 13

Ascensor 13

  1. Dacă un copil să naşte într-o zi de vineri 13, nu va avea noroc niciodată.
  2. Un om născut într-o zi de vineri 13 va muri tânăr.
  3. Un copil născut într-o zi de vineri 13 va avea mereu ghinion, dar o parte din această nefericire va fi înlăturată dacă ziua naşterii lui va fi tăinuită.
  4. Un copil născut într-o zi de vineri 13 nu va avea noroc decât după ce toţi cei care îi ştiu adevărata dată a naşterii vor muri.
  5. Un copil născut într-o zi de vineri 13 va trebui să poarte cu el un picior de iepure de la un iepure ucis la miezul nopţii de un fermier saşiu. Dacă copilul va pierde piciorul de iepure, va muri.
  6. Dacă o femeie îşi serbează ziua într-o zi de vineri 13, în mai puţin de un an se va căsători şi va avea un copil.
  7. Este de rău augur să te căsătoreşti într-o zi de vineri 13.
  8. Dacă un cortegiu funerar taie calea unui om într-o zi de vineri 13, atunci persoana în cauză va fi condamnată la moarte.
  9. Cine iese din casă în noaptea de vineri 13 va avea convulsii.
  10. Dacă 13 persoane stau la o masă pe data de vineri 13, una dintre ele se va îmbolnăvi grav.
  11. Nu purta negru în ziua de vineri 13, sau în scurt timp vei purta doliu.
  12. Nu te tunde în ziua de vineri 13, sau cineva din familia ta va muri.
  13. Nu te muta în casă nouă într-o zi de vineri 13, vei avea ghinion.

    Sursa: Descopera.ro


Top 10 poezii preferate scrise de Mihai Eminescu

Tricolor

1. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
2. Viaţa mea fu ziuă
3. De ce să mori tu?
4. Mai am un singur dor
5. Junii corupţi
6. De ce nu-mi vii
7. Ce e amorul?
8. Replici
9. Melancolie
10. Departe sunt de tine

Viata mea fu ziua

Viata mea fu ziua si ceru-mi un senin,
Speranta, steaua de-aur mie-mi lucea în sân
Pâna ce-ntr-al meu suflet deodat-ai aparut ­
O, îngere cazut!

Si doua stele negre lucira-n negru foc
Pe cerul vietei mele; ­ iar geniul-noroc
Ma lasa-n lume singur, dispare în abis
De nour si de vis.

O raza din privire-ti viata mi-a-nnegrit,
Din sânul meu speranta divina a fugit;
Norocul si-a stins steaua… De m-ai iubi macar ­
O, înger de amar!

Dar nu!… Din lumea-mi neagra tu zbori în calea ta;
Sub pasul tau pe-arena de aur vei calca
Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,
Ci vecinic te visez.


Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!!!

Actiunea 2012
Sunt mândru ca  am participat la protest. Sunt mândru ca sunt membru a Platformei Civice Acţiunea 2012. Sunt mândru ca SUNT ROMÂN,  dar tu esti mândru ca esti român?


Zori de zi, al patrulea volum din seria de succes Amurg de Stephenie Meyer

Zori de zi, al patrulea volum din seria de succes Amurg de Stephenie Meyer

Zori de zi este un roman despre vampiri pentru tineri, scris de autoarea Stephenie Meyer și publicat pentru prima oară în SUA în 2008. Este al patrulea și ultimul roman din seria Amurg, și este împărțit în trei „cărți” sau secțiuni, prima și a treia carte fiind povestite din punctul de vedere al protagonistei Bella Swan, iar a doua fiind istorisită din punctul de vedere al lui Jacob Black.

Romanul a vândut 1.3 milioane de exemplare în primele 24 de ore de la lansare, stabilind astfel un record pentru editura Hachette Book Group USA.

Fragmente care mi-au placut:

Jacob

  • Am fugit de el, chinuindu-ma fosrte tare sa nu ma gindesc la ce urma sa fac. Am inceput in schimb sa ma concentrez pe amintirea lunilor lungi cind am fost doar lup, lasind umanitatea din mine sa singereze pina cind am devenit mai degraba animal decit om. Traiam in prezent, mincam cind imi era foame, dormeam cind eram obosit, beam cind imi era sete si alergam – doar ca sa alerg. Dorinte simple, raspunsuri simple la aceste dorinte. Durerea lua forme suportabile. Durerea cauzata de foame. Durerea cauzata de gheata sub labe. Durerea provocata de ghearele zgirîiate cind cina se impotrivea. Fiecare durere avea un raspuns simplu, o actiune precisa de incetare a durerii.
    Nu ca atunci cind eram om.
  • Mi-am scrisnit dintii. Deci ea avea voie sa se sinicida pentru un monstru, dar eu nu aveam  voie sa pierd citeva nopti de somn ca sa ma uit la ea cum o face?
  • Nu se auzi nimic timp de un minut. Simteam cum se uita cineva urit la mine si am stiut cine era. Planuisem sa plec si sa trag un pui de somn, insa ocazia de a-i strica dimineata lui Rosalie parea prea buna ca s-o scap.

Bella

  • Intunericul a venit peste ochii mei mai puternic decat inainte. Ca un văl care ma orbea, ferm si rapid. Imi acoperea nu numai ochii ci si tot corpul cu o greutate sfasietoare. Era extenuant sa ma lupt impotriva lui. Stiam ca era asa de usor sa cedez. Sa las intunericul  sa ma traga in jos, jos, jos, intr-un loc in care nu mai era durere si constiinta, si nu mai erau griji si nu mai era frica.
    Daca era doar dupa mine, nu mai eram in stare sa ma lupt mult timp. Eram numai un om cu nu mai multa putere decat una obisnuita, umana. Am incercat sa tin pasul cu supernaturalul prea mult, exact cum a spus si Jacob.
    Dar asta nu era numai despre mine.
    Daca faceam lucrul cel mai usor acum, sa las nimicul intunecat sa ma stearga, aveam sai ranesc pe ei.
    Edward. Edward. Viata mea si a lui erau rasucite intr-un singur sirag. Tai unul, si ii tai pe amandoi. Daca el ar fi plecat, nu as fi putut trai. Daca eu as fi plecat, nici el nu ar fi putut sa supravietuiasca. O lume fara Edward parea complet fara rost. Edward trebuia sa existe. Jacob – care mi-a spus adio de atatea ori dar care se intorcea atunci cand aveam nevoie de el. Jacob, pe care l-am ranit de atatea ori ca parea crima. Sa-l ranesc in continuare, in cel mai rau fel posibil? A stat alaturi de mine, in ciuda tuturor. Acum tot ce imi cerea era sa stau alaturi de el.
    Dar aici era asa de intuneric ca nu puteam vedea fata niciunuia. Nimic nu parea real. Asta o facea si mai greu de indurat.
  • – Ai tinut secrete fata de mine, l-am acuzat cu o voce melodioasa, mijind putin ochii.
    El rise, radiind de usurare ca se terminase totul – frica, durerea, nesiguranta, asteptarea, toate astea erau in urma noastra acum.
    – Era cumva necesar atunci, imi reaminti el. Acum e rindul tau sa ai grija cu mine.
    Rise din nou.
  • Nu am putut sa-mi iau ochii de pe Renesmee si sa vad ce expresie are.
    Parea perfecta, absolut sanatoasa. Pielea ei stralucea ca si cum era o lumina pe pielea ei de alabastru; culoarea pe care o avea in obraji era ca niste petale de trandafir. Nu era nimic in neregula cu asa o frumusete radianta. Normal ca nu era nimic periculos in viata ei inafara de mama ei. Nu?
  • Ma trase dupa el. Am tinut pasul cu usurinta. Nu-mi era teama ca as putea lovi un copac; copacul ar fi avut de suferit.
  • A doua noastra luna de miere nu a fost ca prima.
    Perioada petrecuta pe insula fusese apogeul vietii mele de om. Punctul ei culminant. Fusesem atit de pregatita sa imi prelungesc viata mea de om doar ca sa mai pastrez inca putin ceea ce traiam cu el. Pentru ca puterea fizica nu avea sa mai fie la fel vreodata.
    Dar, dupa o zi precum cea de azi, ar fi trebuit sa ghicesc ca va fi mai buna.
    Il puteam aprecia cu adevarat acum – puteam sa vad liniile perfecte ale fetei lui, corpul lui zvelt si fara cusur – cu ochii mei mai puternici, fiecare unghi si fiecare parte a lui. Ii puteam gusta aromapura si viepe limba mea siputeam simti matasea incredibila a pielii lui de mramura sub degetele mele sensibile.
    Iar pielea mea eraatit de sensibila sub mîinile lui!
  • Nu era tocmaiun sarut in fuga si reactile mele salbatice de vampir ma luara din nou prin surprindere. Buzele lui Edward erau ca o injectie cu un drog, direct in sistemul meu nervos. Imi doream instantaneu mai mult. A fost nevoie de toata concentrarea ca sa imi amintesc de bebelusul din bratele mele.
  • Mi-am muscat buzele. Mi se parea ciudat. Noii mei dinti erau mai ascutiti pe pielea mea de granit, decit fusesera vechii mei dinti, pe buzele mele moi, de om.
    Era un sentiment ciudat – nu surprinzator, presupun, pentru ca totul mi se parea acum ciudat – ca sunt buna la ceva in mod natural. Ca om, nu am fost niciodata cea mai buna la ceva. a fost bina cand am avut de aface cu Renee, dar probabil ca ar fi reusit mai multi oameni; Phil parea ca se descurca. Eram un elev destul de bun, dar niciodata cea mai buna din clasa.
  • Evident, eram scoasa din discutie daca venea vorba de ceva in atletism. Nimic artistic sau muzical, niciun talent deosebit. Nimeni niciodata nu mi-a dat un trofeu pentru ca am citit carti. Dupa optsprezece ani de mediocritate, eram destul de suparata ca eram comuna. Acum am realizat ca renuntasem sa ma mai gandesc la stralucire sau altceva. Faceam ce puteam eu mai bine cu ceea ce aveam, si nu am fost prea potrivita in lumea mea.
    Asta era ceva intr-adevar diferit. Acum eram incantatoare – pentru ei cat si pentru mine.
    Era ca si cum am fost nascuta sa fiu vampir. Ideea ma facea sa rad dar ma si facea sa imi doresc
    sa cant. Mi-am gasit adevaratul loc in lume, locul in care ma potriveam, locul in care straluceam.
  • Peste putin mai mult de o luna ….
    Atunci, aceasta era limita? Am avut parte de mai multa fericire decat majoritatea oamenilor. Era cumva o lege in lume care cerea parti egale de fericire si de mizerie? Oare fericirea mea inclina prea mult balanta? Au fost aceste patru luni tot ce puteam avea?

Noaptea de Vasile Alecsandri

Noapte de vara

Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori.

Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.
Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici?

Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau.

Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare!
Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare,
Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc,
Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!