Tag Archives: Rock music

Muzica rock ne transformă în oameni ai peşterii

Rock

Sunetele distorsionate de chitară, acordurile disonante şi solourile asurzitoare ne fac sângele să pulseze din ce în ce mai tare. Un nou studiu a revelat faptul că oamenii nu au învăţat să iubească asemenea sunete. Din contră, aceste sunete distinctive ale muzicii rock seamănă cu strigătele de avertizare ale animalelor şi oamenilor din timpurile preistorice.

Studiul, pubicat în Biology Letters, investighează efectul muzicii disonante asupra emoţiilor şi asupra stării sufleteşti. Cercetătorii au descoperit că aceste schimbări bruşte şi disonante îi fac pe oameni să reacţioneze ca şi animalele atunci când se anunţă apropierea unui pericol.

Greg Bryant, unul dintre cercetători, a explicat că, în momentul în care oamenii aud acorduri de muzică rock, încearcă emoţii puternice şi se încarcă cu energii negative. „Compozitorii dispun de o cunoştinţă intuitivă asupra sunetelor care ne pot speria. Ceea ce nu conştientizează aceştia este faptul că noi, ascultătorii, suntem predispuşi la emoţii negative în momentul în care auzim anumite sunete”, a declarat Greg Bryant.

Pe scurt, studiul ne spune că reacţiile pe care le avem atunci când auzim acorduri de muzică rock ne transformă în aceleaşi fiinţe ca şi strămoşii noştrii, oamenii peşterilor.

Sursa: Gizmodo

Anunțuri