Citeva clipe, doar citeva clipe prin ploaia au ajuns pentru a ajunge ud acasa. A fost o ploaie torentiala, as zice agresiva, plina de rautate.
Unii urasc ploaia, cred ca ploaia e o pedeapsa o dezlantuire de rautate si razbunare a naturii. Insa nu este asa…
De fiecare data cind ploua simt o atractie puternica… Vreau sa ies afara si sa uit umbrela. Sa simt stropii pe corp, sa simt cum curd, cum imi curata sufletul de stres, de tristete, de oboseala, de tot, apsolut tot.In momentul acela uit de tot, de viata, de respoznsabilitati, de probleme, ma transform intr-un copil care danseaza in ploaie. E ceva magnific, sa uiti de tot si sa fii fericit. Parca ai fi un amnezic care sta in ploaie si ride de la nimic… E o nebunie curata, dar totusi o nebunie plina de fericire, nu?
La fel si azi, ies din subsolul blocului si vad ca ploua, incep a fugi spre intrarea in blog. La jumate de drum ma opresc brusc, de ce? Nici eu nu stiu, parca cineva ma dirija. M-am oprit si am ridicat capul in sus, mii de stropi imi cadeau pe fata, o senzatie de fericire, implinire ma cuprinse. In acel moment nu exista nimic, nici oamenii care ma priveau crezind ca sunt nebun, nici zgomotul alarmelor de la masini, nimic. Eram doar eu si ploaia. Eu,fericirea si nimic mai mult. Apoi fix ca intr-o stare de hibnoza mi-am revenit si in citeva clipe am ajuns acasa, und leorca. Toate astea s-au intimplat in decurs de citeva minute, dar aceste citeva minute au fost pline de fericire. Sunt sigur ca am racit, dar a meritat.
In fine, ploaia nu e o pedeapsa, e o binecuvintare. Vine pentru a curata pamintul de tot negativul ei, pentru al purifica si pentru a cultiva viata printre natura… Uneori e blinda, alteroi e agresiva, dar am meritat pe deplin sa fim tratati cu agresivite, noi nu pretuim natura, iar natura incearca sa ne avertizeze…
Chiar acum cind scriu acest articol ploaia cu cintecul sau miraculos ma farmeca si cred ca n-o sa exagerez daca o sa spun ca iubesc ploaia.